Un copil și-a pus capăt zileleor pentru că nu mai suporta familia sa abuzivă

113

Un copil în vârstă de 8 ani s-a aruncat de la al nouălea etaj al unui bloc din Ucraina şi a murit pe loc, în ceea ce pare un act disperat de a scăpa de abuzurile părinţilor săi.

Copilul, identificat de relatările din presa ucraineană doar cu numele de Anton, s-a aruncat, pe 23 august, de la fereastra apartamentului aflat la etajul al nouălea al unui bloc din oraşul Enerhodar.

Mai mulţi vecini au declarat pentru presa locală că i-au auzit pe părinţii copilului lovindu-l pe acesta doar cu câteva minute înainte de tragicul eveniment, relatează The Daily Mail. O femeie care locuieşte chiar sub apartamentul familiei a spus că a auzit cum acesta era lovit, iar după câteva momente de tăcere copilul ar fi fugit într-o altă cameră.

După ce au fost interogaţi de poliţie, părinţi au fugit din oraş. Aceştia sunt căutaţi în prezent de către autorităţile din Ucraina. Dacă vor fi prinşi şi, apoi, găsiţi vinovaţi de abuzuri împotriva propriului copil, aceştia pot fi condamnaţi până la 5 ani de închisoare.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.