Un consilier al primarului Fritz, director interimar la Centru de Proiecte

27

Unul dintre consilierii primarului Dominic Fritz este și director interimar la Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara. Simona Fiț va fi cea care, până în luna mai, va coordona finanțarea propunerilor societății civile.

”Simona Fiț va deține această funcție până la ocuparea prin concurs a postului de director al Centrului de Proiecte; concursul este în derulare în momentul de față și se va finaliza în cursul lunii mai. Numirea unui director interimar, permisă de lege doar din rândul aparatului administrativ, este necesară pentru accelerarea pașilor privind operaționalizarea Centrului de Proiecte, în vederea lansării mai devreme decât în alți ani a apelurilor de finanțări nerambursabile”, a transmis Primăria Timișoara.

Prioritar pentru oraș din punctul de vedere al apelurilor de finanțare nerambursabilă este domeniul culturii, atât sub aspectul impactului pandemiei asupra sectorului cultural local, cât și din perspectiva nevoii de a facilita dezvoltarea și consolidarea acestui sector până în 2023, anul în care Timișoara deține titlul de Capitală Europeană a Culturii.

În perioada imediat următoare, directorul interimar al Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara va avea următoarele sarcini: o finalizarea procesului de consultare publică privind regulamentul de accesare a finanțărilor nerambursabile și a priorităților acestui prim apel printr-o ultimă discuție online cu sectorul cultural, care va avea loc în data de 21 aprilie o adoptarea Regulamentului privind finanțarea nerambursabilă de la bugetul local al municipiului Timișoara a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale; o lansarea unui prim apel de programe, proiecte și acțiuni, cu termen de depunere de 30 de zile;
o finalizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor de director, contabil-șef, juridic, expert;
o elaborarea instrumentelor optime de finanțare a programului cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, inclusiv prin organizarea, în prima jumătate a lunii mai, a unei consultări cu sectorul cultural pe problematica specifică a finanțării acestui program.

Pentru înregistrarea participării la discuția online pe marginea regulamentului, ce va avea loc în data de miercuri, 21 aprilie, ora 17, prin platforma Zoom, vă rugăm să transmiteți un mesaj la monica.sava@primariatm.ro. Propunerea finală a Regulamentului pentru acest prim apel va fi făcută publică luni, 19 aprilie, la https://www.primariatm.ro/cultura/consultare-publica/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.