Un agent de pază a fost lovit în față de doi tineri cărora le-a cerut să poarte mască. Ce se întâmplă cu cei doi agresori

34

Un agent de pază al unui supermarket din municipiul Ploieşti a fost agresat de doi tineri cărora le-a cerut să poarte masca de protecţie, aceştia fiind căutaţi de poliţişti, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova.

Potrivit IPJ, poliţiştii au fost solicitaţi, joi seară, să intervină la un supermarket situat în zona de nord a municipiului Ploieşti, unde ar fi avut loc o agresiune asupra agentului de pază.

„Echipa operativă s-a deplasat la faţa locului, unde, din primele cercetări, a stabilit că doi tineri care au fost atenţionaţi la intrarea în magazin cu privire la faptul că nu purtau mască de protecţie s-au manifestat agresiv faţă de agentul de pază, lovindu-l în zona feţei. De asemenea, cei doi ar fi spart şi geamul uşii de acces în unitate”, a precizat IPJ Prahova, potrivit Agerpres.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru identificarea şi depistarea persoanelor implicate în eveniment, fiind întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violenţe şi distrugere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.