Un adolescent, din vestul țării, depistat de poliţişti după ce a reclamat la 112 o falsă răpire

170

Un adolescent de 16 ani, din municipiul Brad, a fost identificat marţi de poliţişti ca fiind autorul unui apel fals la 112 în care relata că ar fi fost răpit de persoane necunoscute din faţa Spitalului Judeţean din Deva, în operaţiunile de căutare ale posibilei victime fiind mobilizaţi peste 120 de poliţişti şi jandarmi.

Apelul la numărul de urgenţă 112 a fost efectuat luni seara şi, încă din cursul nopţii, poliţiştii şi jandarmii au început investigaţiile în teren, în zona municipiului Brad, deoarece mijloacele tehnice au arătat că telefonul a fost dat din acel perimetru.

Potrivit IPJ Hunedoara, băiatul a relatat operatorului de la 112 că ar fi fost „răpit” din faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva de către persoane necunoscute care i-ar fi oferit 50 de lei, după care l-ar fi preluat cu un autoturism de teren şi l-ar fi dus într-o cabană dintr-o pădure.

Apelantul a precizat că ar avea vârsta de 15 ani, însă nu a putut furniza alte detalii cu privire la identitatea persoanelor care l-ar fi „răpit” şi nici cu privire la zona în care se află.

„Operatorul 112 nu a putut obţine alte date de interes pentru anchetă, întrucât apelantul a întrerupt convorbirea, afirmând că se apropie cineva. Ca urmare a sesizării s-a constituit, de îndată, o echipă complexă, coordonată de către conducerea inspectoratului, formată din specialişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, ai Poliţiei Municipiului Deva, ai Poliţiei Municipiului Brad şi ai Biroului de Analiză a Informaţiei Hunedoara. Poliţiştii au declanşat, îndată după primirea apelului de urgenţă, activităţi specifice căutării de minori, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

În urma activităţilor întreprinse, în cursul zilei, poliţiştii au reuşit identificarea unui minor în vârstă de 16 ani, din municipiul Brad, asupra căruia a fost găsit telefonul mobil de la care s-a efectuat apelul telefonic. Băiatul a fost condus la sediul Poliţiei Brad pentru audieri, din primele cercetări poliţiştii stabilind că faptele relatate de acesta prin apelul de urgenţă „nu corespund realităţii”.

LĂSAȚI UN MESAJ