Ultimul drum pentru un bărbat din vestul țării. Modul violent în care a murit!

1499

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din localitatea bihoreană Derna a murit, miercuri seară, iar pasagerul său, un tânăr de 28 de ani din Telechiu, a ajuns la spital cu răni multiple, după ce au intrat cu maşina într-un cap de pod.

Aflat la volanul unui Renault Megane, şoferul a condus cu viteză, deşi nici măcar nu avea permis.

„În jurul orei 18, pe Drumul Comunal 179, în localitatea Telechiu, judeţul Bihor, un bărbat de 41 de ani, din comuna Derna, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, iar într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, marcată şi semnalizată regulamentar, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un cap de pod, aflat pe sensul opus, în afara părţii carosabile”, a declarat BIHOREANULUI comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.

Potrivit dr. Alexandru Mateoc, purtător de cuvânt al SMURD Bihor, tânărul de 28 de ani a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean, cu politraumatisme, fiind investigat de către medici. “Are un traumatism cranio crerebral, contuzie toracică şi fracturi de membre”, a declarat medicul, scrie ebihoreanul.ro

Foto: alesdonline.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.