Ultima tentativă de furt i-a fost fatală! Ce victime își alegea hoțul de 18 ani

321

Furt calificat și tentativă la furt calificat sunt acuzaţiile pentru care, joi, poliţiştii Secției 2 de Poliție Rurală Beiuș au dispus reţinerea unui tânăr de 18 ani din Ceica, principalul suspect în cazul mai multor furturi şi a unei tentative de furt comise în ultima lună în satul Zăvoiu din comuna Sâmbăta.

Tânărul, după cum spun poliţiştii, alegea doar casele unor vârstnici şi perioade ale zile când aceştia lipseau de acasă. Din locuinţa unui octogenar a furat 5.000 lei, din casa altei bătrâne a sustras mai multe scule electrice, provocând un prejudiciu total estimat la 1.100 lei, iar din locuința unei femeie de 70 de ani a furat suma de 3.000 lei.

„Suspectul e bănuit şi că a intrat în curtea locuinței unei femei de 86 de ani, de unde ar fi încercat să sustragă bunuri, însă a fost surprins de proprietară și a fugit”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.

Spărgătorul a fost prins, joi, în timpul unei acţiuni comune a poliţiştilor de la secţiile de Poliție Rurală Beiuș şi Tileagd şi posturile de poliție Sâmbăta, Ceica, Pomezeu respectiv Răbăgani, şi a ajuns în Arestul Poliţiei Bihor, deocamdată pentru 24 de ore.

Vineri, tânărul urmează să fie prezentat în faţa unui judecător de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Beiuş cu propunere de arestare preventivă. Numele său nu a fost făcut public de Poliţie.

sursa: ebihoreanul.ro

sursa foto: ziare.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.