15.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

UE cataloghează, pe bună dreptate, sistemul sanitar românesc ca fiind un dezastru

Un raport au Uniunii Europene scoate la iveală, nu ca și cum n-am fi știut deja, halul în care se prezintă sistemul de sănătate românesc. Printre aspectele despre care se face referire sunt starea precară a spitalelelor, lipsa personalului specializat, speranța scăzută de viață, decesele survenite din cauze care pot fi tratate, lipsa de transparență, politizarea și desele schimbări de miniștri ai Sănătății.

În raportul prezentat de comisarul european pe Sănătate, Vytenis Andriukaitis, privind starea sistemelor de sănătate în țările Uniunii Europene se menţionează că speranţa de viață în România este printre cele mai scăzute din UE și, deși a crescut din 2000, rămâne cu aproape șase ani sub media UE.

„Mortalitatea evitabilă ridicată și numărul mare de decese din cauze care pot fi tratate indică faptul că trebuie îmbunătățit modul de abordare a factorilor de risc și că ar trebui sporită eficacitatea serviciilor de asistență medicală”.

Din același raport aflăm că „speranța de viață la naștere variază substanțial în funcție de gen și de educație. De exemplu, bărbații cu cel mai înalt nivel de educație trăiesc cu zece ani mai mult decât cei cu cel mai mic nivel de educație.

Factorii de risc comportamentali sunt larg răspândiți și constituie o amenințare gravă la adresa sănătății populației. Alimentația deficitară și lipsa activității fizice reprezintă o preocupare majoră. Deși rata obezității la adulți este printre cele mai scăzute din UE, cea în rândul copiilor a crescut semnificativ în ultimii ani.

Peste 30% dintre bărbați (și numai 8% dintre femei) fumează, iar fumatul regulat în rândul adolescenților este, de asemenea, la un nivel ridicat. Și consumul de alcool este ridicat: 50% dintre bărbați consumă excesiv alcool, în mod regulat. Nu au existat inițiative recente privind consumul de alcool și rămâne de văzut dacă noua legislație privind consumul de tutun, introdusă în 2016, va fi eficientă”.

Subfinanţarea sistemului medical este o altă problemă stringentă semnalată. „Cheltuielile în ceea ce privește sănătatea au atins un nivel minim istoric și sunt mult sub nivelul celor din oricare altă țară din UE, atât pe cap de locuitor, cât și ca procent din PIB (5,2 % din PIB în 2017 față de media UE de 9,8 %)”.

„Subfinanțarea sistemului subminează capacitatea României de a răspunde nevoilor actuale ale populației. (…) Ineficiența serviciilor de sănătate, inclusiv oferta excedentară de paturi de spital, subdezvoltarea chirurgiei ambulatorii și integrarea deficitară a serviciilor de asistență accentuează această situație. Cea mai mare parte a cheltuielilor din domeniul sănătății este finanțată din fonduri publice (79 %), însă cota cheltuielilor suportate „din buzunar” (aproximativ 20 %) poate fi substanțială, în special pentru categoriile vulnerabile. Cea mai mare parte a cheltuielilor „din buzunar” se referă la produsele farmaceutice”.

Birocraţia excesivă, lipsa acută de personal cauzată de exodul medicilor peste hotare, managementul defectuos sunt semnale de alarmă ale sistemului nostru sanitar, dar și numărul mare se schimbări la vârful ministerului i-au determinat pe comisarii europeni să tragă un semnal de alarmă.

„Nu există o evaluare sistematică a performanțelor și, în general, nu există transparență. S-au făcut schimbări frecvente în structurile de conducere, cu peste 12 miniștri ai sănătății în zece ani, precum și schimbări frecvente de management la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Toate acestea subminează stabilitatea, coordonarea și progresul reformelor”, se arată în raportul privitor la România.

Sursa: newmoney.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ziua internațională a securității și sănătății în muncă

ITM TIMIȘ organizează luni, 29 aprilie 2024, de la ora 11, la sediul instituției din loc. Giroc, str. Calea Timișoarei nr....

Mai multe spitale din Timișoara se pregătesc să ,,tragă obloanele”. Ce se va întâmpla cu miile de pacienți dacă fondurile cerute nu vor veni...

Situația financiară a marilor spitale rămâne una critică, în ciuda semnalelor trase în mod repetat de conducerile unităților sanitare. Marile spitale din Timișoara se confruntă,...

Citește și :