Turişti români, testaţi pentru coronavirus pe Aeroportul din Creta. „Am fost înghesuiţi într-un spaţiu de 50 de metri pătraţi”

245

Aproximativ 200 de turişti români au fost testaţi pentru COVID-19 pe Aeroportul Heraklion din Creta. Oamenii spun că procedura a durat trei ore.

„A fost o surpriză pentru toţi pasagerii avionului, cred, pentru că toţi eram convinşi că testarea va fi aleatorie. Am fost înghesui într-un spaţiu de nu mai mult de 50 de metri pătraţi, nu ni s-au oferit explicaţii şi am înţeles după câteva minute că urma să fim testaţi absolut toţi, lucru care s-a şi întâmplat”, a spus un pasager român.

Oamenii şi-au pierdut răbdarea în cele trei ore cât au durat testele. Autorităţile elene au testat inclusiv bebeluşii, în tot acest timp nimeni nu a oferit nicio explicaţie turiştilor români, iar pasagerii altor curse aeriene erau lăsaţi să treacă fără nicio oprelişte. „Personalul de la hotel a fost foarte surprins, ne-au spus că turiştii care au venit din alte ţări – Norvegia, Danemarca – nu au avut absolut niciun control”, a mai spus turistul român, pentru Digi24.

„Testele aleatorii vor fi efectuate cu frecvenţă scăzută. Probabilitatea testării cetăţenilor români este foarte mică”, arăta ieri Ministerul Turismului din Grecia într-un comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.