Tupeu de imigrant! Musulmanii din Elveţia cer schimbarea steagului, fiindcă se simt jigniţi de crucea de pe el

2048

O asociaţie a musulmanilor din Elveţia, aflaţi deja la a doua generaţie în această ţară, a scandalizat opinia publică din ţara cantoanelor cu solicitarea de schimbare a drapelului ţării, considerând că acea cruce albă emblematică reprezintă un simbol al creştinătăţii care îi jigneşte pe cei de alte religii.

Asociaţia respectivă, Second@s Plus, apreciază că steagul nu mai reprezintă Elveţia multiculturală de astăzi şi vrea să demareze o campanie la nivel naţional de convingere a cetăţenilor elveţieni să fie de acord cu adoptarea unui drapel care să nu-i mai ofenseze pe musulmani.

steag-elvetia-2Aceştia propun revenirea la vechiul steag al Republicii Helvetice, din 1799, care avea culorile verde, roşu şi galben.

Propunerea a fost primită cu mult negativism din partea cetăţenilor şi a partidelor politice şi nu a făcut decât să crească nivelul de antipatie faţă de imigranţi.

Elveţienii se simt ameninţaţi şi de creşterea demografică a populaţiei musulmane, care s-a mărit de cinci ori din 1980 până astăzi, iar în prezent a ajuns să numere 5% din populaţia ţării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.