Trenuri noi între Timișoara și București, din 2024

323

Peste doi ani condițiile de călătorie cu trenul dintre Timișoara și București s-ar putea îmbunătăți. Autoritatea pentru Reformă Feroviară a semnat contractul pentru achziția a 20 de trenuri moderne care vor putea circula cu 160k,/h, transmite Ministerul Transporturilor.

Peste asta este nevoie însă și de modernizarea liniilor feroviare. „Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a semnat astăzi un contract pentru achiziția a 20 rame electrice de lung parcurs și mentenanța acestora pe o perioadă de 15 ani. Valoarea contractului de bază este de aproximativ 263 milioane de euro, fără TVA.

Comanda inițială poate fi suplimentată cu alte 17 trenuri la care se adaugă o perioadă de mentenanță de 30 de ani. În acest caz valoarea contractului poate ajunge la aproximativ 748 milioane euro, fără TVA. Fiecare tren va avea în componență 6 vagoane care vor asigura 351 locuri pe scaune. Trenurile, care vor avea putea circula cu o viteză de 160 km/h”, a transmis Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Trenurile noi vor avea zonă pentru călători cu dizabilități, aparate automate de bilete și de compostare, bar sau bistro, sisteme de climatizare și conexiune wi-fi. Primul tren va putea intra în circulație la finalul anului 2023. Pachetul complet de 37 de rame poate fi livrat până la finalul anului 2024. Noile trenuri vor asigura conexiunea dintre București și Arad, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Suceava, Craiova, Târgu Jiu, Galați și Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.