Trei edili din Timiș, în conflict de interese

420

Trei edili din Timiș sunt acuzați de conflict de interese de Agenția Națională de Integritate. Este vorba despre primarul și viceprimarul unui oraș timișean, dar și de edilul șef al unei comune.

Primul pe lista ANI apare primarul orașului Recaș, Teodor Pavel, care, în calitate de edil șef a favorizat firma soției sale.

”În exercitarea mandatului de primar (2016 – 2020) a semnat un contract de închiriere teren, precum și documente ce au stat la baza încheierii acestui contract, în baza căruia SC Belis Construct SRL, societate al cărui asociat unic și administrator era soția sa, a închiriat fară licitație publică de la Primăria Orașului Recaș un teren în suprafață de 150 mp”, aflăm de la ANI.

Alături de primar, în conflict de interese s-ar afla și viceprimarul, Constantin Carcea. În cazul său, ANI consemnează că: ”în perioada 14 aprilie – 09 iunie 2017 a exercitat simultan funcția de viceprimar și calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Liceului Teoretic Recaș, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) și ale art. 91, alin. (3), teza 1 din Legea nr. 161/2003”.

Pe lista ANI a celor aflați în conflict de interese se află și primarul din Bucovăț, Ionel Tiberiu Jivan.

”În perioada exercitării mandatului de primar (2012 – 2016) a emis 3 acte administrative care au produs un folos material pentru fiul său, în cuantum de 8.121 lei”, comunică ANI.

Potrivit legii, persoanele aflate în conflict de interese nu mai pot ocupa funcții publice timp de 3 ani. Edilii pot să apeleze la instanță dacă consideră că sunt nevinovați.

 

LĂSAȚI UN MESAJ