Ultimele poticneli de pe șantierul lotului 3 din Lugoj – Deva care amână deschiderea. Galerie FOTO

181

Mai sunt doar câțiva pași până la finalzarea lotului 3 din tronsonul de autostradă Lugoj-Deva. Au mai rămas două puncte nevralgice pe șantier, dar depășirea lor va amâna deschiderea pentru vara anului 2019.

După vizita ministrului demisionar al Transporturilor pe acest șantier, săptămâna trecută, au trecut pe aici și membrii asociației Pro Infrastructura. Ei au identificat ultimele ”poticneli”.

”Mai sunt doar două puncte întârziate, chiar capetele tronsonului, nodurile Ilia și Holdea. Avem stratul final de asfalt (uzură) așternut pe aproape toată lungimea autostrăzii. Au mai rămas marcajele și indicatoarele rutiere, o parte a panourilor fonoabsorbante, elemente din sistemul de scurgere a apelor, parapetele de protecție pe unele mici porțiuni și alte câteva detalii”, spun aceștia.

Din păcate, lucrările suplimentare nu sunt deocamdată contractate și nici plătite, desi constructorul a început să le realizeze.

”În continuare așteptăm ca responsabilii din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să finalizeze licitația pentru lucrările suplimentare (care include și breteaua de acces de la Holdea, conexiunea între A1 și DN68A). Este stupefiant că, deși actualul constructor, Comsa, a concurat SINGUR la licitație, încă nu s-a semnat contractul! În realitate breteaua prinde deja contur, antreprenorul nemaiașteptând după stat”, mai spun cei de la Pro Infrastructură.

Oficialii de la Drumuri recunosc acest aspect și dau asigurări că vor remedia situația cât de curând.

„S-a decis ca pentru breteaua de decelerare aferentă descărcării Holdea să se demareze o procedură simplificată de atribuire a contractului «Autostrada Lugoj-Deva lot 3, km 56+220-km 77+361 — Execuție lucrări Bretea ieșire descarcare nod Holdea și montare panouri Fonoabsorbante». În data de 31.10.2018 a fost dată comunicarea rezultatului nr. 92/75063 — câștigător asocierea ALDESA CONSTRUCCIONES-COMSA SAU. În prezent, această procedură se află în faza: eventuale depuneri contestații/plângeri”, au explicat reprezentanții CNAIR reporterilor „Banatul Azi”.

Lotul 3 are 21 de kilometri și este cuprins între Coșevița și Ilia.

LĂSAȚI UN MESAJ