Trei copii, răniți într-un accident rutier pe un drum din vestul țării

94

Trei copii au fost răniți într-un accident rutier care s-a produs astăzi, pe drumul Hunedoara – Călan. Evenimentul rutier a fost provocat de o șoferiță de 32 de ani, care a intrat cu autoturismul într-o mașină care staționa pe sensul său de mers. Toate cele trei victime se aflau cu ea în mașină, iar unul dintre minori a fost dus în stare gravă la spital.

„O femeie de 32 de ani, din municipiul Hunedoara, care conducea un autorurism pe DJ 687, a intrat în coliziune cu un autovehicul staționat din cauza unor probleme tehnice, pe partea carosabilă, pe sensul său de deplasare, respectiv Hunedoara-Călan. În urma coliziunii a rezultat rănirea gravă a unui minor, în vârstă de 15 ani, precum și rănirea ușoară a altor doi minori, de 9 ani, respectiv 12 ani. Toți trei erau pasageri în autoturismul condus de femeia de 32 de ani”, a transmis reprezentantul IPJ Hunedoara, citat de ziardehunedoara.ro.

Minorul rănit grav a fost dus la Spitalul Municipal Hunedoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.