Trauma băiatului de 10 ani care și-a văzut tatăl ucigându-i mama. Bătea cu disperare în ușa apartamentului

3044

Copilul de zece ani care a asistat aseară la scenele teribile petrecute la el în casă va fi consiliat de către specialişii DGASPC Arad. Micuţul a încercat cu disperare să iasă din casă în timp ce tatăl lui îi ucidea mama, însă nu a găsit cheile şi bătea cu disperare în uşă. Vecinii au încercat şi ei atunci să intre în apartament şi nu au putut.

„Am auzit ca sunt ceva probleme, am auzit zgomot şi am ieşit la uşă. Îl auzeam pe copil cum ţipa şi ne era teamă pentru el. Ca norocul.. copilul nu a păţit nimic. Noi fiind perete în perete am auzit gălăgie, dar nu ne-am gândit că s-ar putea să fie aşa mare nenorocire…Am ieşit afară, am ascultat pe urmă la uşă şi când am auzit copilul ţipând atunci nu am mai putut. Am bătut cu pumnii cât am putut de tot blocul s-a sculat şi a ieşit afară. În final copilul a găsit cheile şi a deschis uşa. Era şocat”, a declarat vecina.

Florin şi Ramona au avut o căsnicie de 22 de ani şi aveau copilul împreună. În ultimii ani, bărbatul nu a mai muncit şi devenise extrem de gelos. Cei doi au divorţat cu patru luni în urma, dar locuiau împreună de dragul copilului, cel care avea să fie martor la cumplitul sfârşit al părinţilor săi.

Noi detalii despre crima de la Arad. Florin și Izabela erau în proces de divorț. Femeia ucisă ceruse ordin de protecție

sursa – ziardearad.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.