Transportul poştal de-a lungul timpului. FOTO

127

Oficiul Judeţean de Poştă Timiş a sărbătorit „Centenarul Marii Unirii”, ocazie ce a prilejuit desfășurarea unei expoziţii filatelice, unde au fost prezentate exponate din transportul
poştal, de la începuturi şi până în prezent: cu calul, elefantul, poştalionul, porumbeii, barca, bicicleta, balonul, şareta sau avionul.

Curioșii prezenți au putut afla despre absolut toate mijloacele de transport poştale existente, dar și despre instrumentele care anunțau sosirea scrisorilor, cornul şi goarna.

Evoluţia Mijloacelor de Transport, de la poşta cu pasageri de specialitate, până la barcă, avion şi balon, cu cartare şi distribuire, a fost prezentată de Caius Lăzărescu, expert poştal care de peste 40 ani a adunat exponate din serviciile poştale: cântare, telefonie, uniforme şi chipiuri.

Poştalionul şi vagonul poştal au fost exponatele care au atras atenția celor prezenți.

Evenimentul a fost ”colorat” şi de un program artistic susținut de către elevii clasei a V-a de la Liceul Pedagogic din Timișoara şi de cei de clasele I-IV de la Şcoala din Dumbrăviţa.

Pe lângă angajații poştei, în frunte cu directorul instituţiei, Nicolae
Avram, la eveniment au luat parte reprezentanţi ai Consiliului Județean Timiș şi ai Prefecturii, alături de Călin Dobra şi Eva Andreaş, dar şi reprezentanți ai Mitropoliei Banatului.

Mihaela Păunescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.