Tramvaiul cu cai revine, sâmbătă, în Timișoara

226

În data de 8 iulie, Societatea de Transport Public Timișoara aniversează 154 de ani de la apariția primului tramvai tras de cai de pe actualul teritoriu al României și sărbătorește, totodată, Ziua Transportului Public Local.
Se marchează cu această ocazie, prin organizarea unor evenimente, care completează experiența expoziției de tramvaie de patrimoniu amplasate în piețele istorice ale orașului.

Program sâmbătă, 8 iulie:
■ ora 10:30 Plimbare tramvai tras de cai pe traseul Prefectură – Piața Libertății
Ne-am dorit să oferim ocazia unei astfel de plimbări aparte unor copii din medii vulnerabile, pentru a avea și un alt fel de prezență în cadrul comunității, menită a sprijini buna integrare socială a copiilor din sistemul de protecție. Astfel, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș și DGASPC Timiș, am invitat copiii din cadrul Casei de tip familial Andrei din Timișoara să efectueze această deplasare inedită.
■ ora 11:00-11:30 Staționare tramvai tras de cai pe linia refugiu din Piața Libertății pentru fotografii cu publicul
■ ora 20:00-22:00 Tramvaiul platformă din Piața Unirii: spectacol statui vivante și muzică ambientală

Vă anunțăm, de asemenea, că în intervalul orar 9-12, tramvaiele de pe liniile 1, 2, și 6 vor circula deviat, pe următoarele trasee:
– Liniile 1 și 2: pe traseul existent până în Piața Sf. Maria, apoi pe traseul deviat
Piața Bălcescu – Sala Olimpia – Piața Traian – Gara de Est, unde vor întoarce.
Returul se va face pe același traseu.
– Liniile 6a și 6b: pe traseul dus-întors Gara de Nord – Piața Sf. Maria – Piața Bălcescu – Sala Olimpia – Piața Traian – Gara de Est.
– Pe tronsonul Podul Decebal/giratoriu Prefectură – Piața Traian – Prințul Turcesc – Modern – Pădurea Verde – Gara de Est va circula un minibuz.

Societatea de Transport Public Timișoara își dorește ca această zi specială să contribuie la promovarea transportului public și să inspire locuitorii orașului să îl aleagă ca opțiune preferată de deplasare.
„Vă așteptăm cu drag să ne fiți alături în această zi de sărbătoare!”

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.