Traian Doda, luptătorul cu şi fără uniformă

97

Luna iulie ne aduce de două ori în memorie ilustra figură a generalului Traian Doda, ziua de 14 (anul 1822) fiind cea în care s-a născut, iar ziua de 16 (1895), cea în care ne-a lăsat singuri pe această lume. Dacă ziua de naştere e certă, asupra locului — Prilipeţ sau Rudăria — nu s-a pronunţat nimeni cu certitudine. Cert este faptul că, după şcoala de la Prilipeţ (Bozovici) şi Mehadia, Traian Doda a continuat cursurile la Şcoala Militară de Matematică din Caransebeş absolvind Academia Tereziană din Wiener Neustadt. În 1842 este numit locotenent la Regimentul de graniţă bănăţean nr. 13 şi, timp de trei ani, conduce Institutul de Învăţământ din Caransebeş. Din cariera sa militară consemnăm participarea la asediul de la Veneţia (1848); revenirea în Banat şi rănirea în bătălia de la Reşiţa, după care, din ianuarie 1849, este ofiţer de stat major. În continuare, valoarea sa militară deosebită, i-au adus periodic urcarea în grad, până în aprilie 1870, când a fost numit general de divizie. Implicit, meritele sale au fost răsplătite cu decorații de împăratul Franz Joseph al Austriei: Crucea de Merit Militar şi Medalia de Război.

La doi ani de la pensionare (1872), în 10 ianuarie 1874, este ales prima dată deputat în Parlamentul de la Budapesta, unde va fi reales de cinci ori consecutiv, iar la ultimul mandat a fost singurul deputat român din Ardeal şi Banat (nu trebuie omis nici faptul că generalul vorbea fluent șase limbi). În această ultimă legislatură (1887), continând lupta pentru drepturile naţionalităţilor din imperiu, mai exact pentru libertatea şi autodeterminarea populaţiei româneşti, şi fiind martor la nedreptăţile la care erau supuşi conaţionalii săi, refuză să mai participe la lucrările Dietei ungare, dar nu renunţă la mandatul de deputat. A fost pus sub acuzare la Arad, în septembrie 1888, amendat şi condamnat în absenţă la doi ani închisoare, pedeapsă graţiată de împăratul Franz Joseph.

Stabilit, după pensionare, la Caransebeș a continuat să rămână un susținător fervent al înființării Comunității de Avere şi, ca atare, a fost ales prim-preşedinte al acesteia, funcţie pe care a deţinut-o timp de 18 ani. În tot acest timp, pe lângă faptul că a fost un foarte bun organizator şi a reuşit să facă din această organizație o puternică instituţie economică, a transformat-o într-o entitate menită să se opună procesului de maghiarizare. Ca politician implicat în emanciparea românilor din această parte a Banatului, între altele a luptat pentru înfiinţarea unei şcoli de meserii la Bozovici, ceea ce s-a și întâmplat, faptul dovedindu-se benefic pentru almăjeni. A militat pentru înfiinţarea unui organ de presă al românilor şi, ca urmare, în 1880, la Timişoara, a apărut „Luminatorul”, organ al Pasrtidului Naţional Român, condus de Pavel Rotariu. O altă dorinţă a sa, înfiinţarea  unui liceu cu limba de predare română la Caransebeş, nu s-a transformat în realitate, un asemenea colegiu fiind inaugurat abia în 1919.

Se pare că Traian Doda a fost puternic marcat de condamnarea sa de către administraţia maghiară. A făcut un accident vascular cerebral şi s-a retras din viaţa politică. Pe mormântul său din cimitirul „Sf. Ioan Botezătorul” din Caransebeş, putem citi următorul epitaf: „Dreptatea ţi-a fost deviza, luptând pentru ea te-ai stins”.

Amintirea lui Traian Doda este, desigur, legată, în primul rând, de izbânzile sale în domeniul recunoşterii drepturilor românilor bănăţeni, trăitori sub coroana imperiului bicefal. Nu i-a fost deloc uşor, şi dovadă a acestui fapt e şubrezirea sănătăţii sale, care i-a scurtat numărul zilelor celui care azi are nume de străzi în Bucureşti, Timişoara şi Reşiţa, iar în Caransebeş, lângă liceul care-i poartă numele, i-a fost ridicată o statuie în 1995, când s-au împlinit 100 de ani de la moartea sa, operă a artistului Petru Comisarschi.

Consider necesar, pentru generațiile de azi și cele care vin, să facem periodic câte o reverență unor oameni asemenea generalului Traian Doda, care a fost şi rămâne, pentru întreaga naţiune română, una dintre personalităţile complexe ale secolului al XIX-lea, cu realizări deosebite nu numai în cariera militară, ci şi în viaţa politică şi socială.

Titus Crișciu

LĂSAȚI UN MESAJ