Tragedie luni dimineață! Miner mort în chinuri teribile!

168

Un miner de la Cariera Peşteana Nord, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, a murit, luni, după ce a fost prins de banda care transporta cărbune, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ITM Gorj, Neli Matei, bărbatul de 49 de ani era angajat ca lăcătuş mecanic la Cariera Peşteana Nord.

„În timp ce făcea comutarea de circuitul steril pe cărbune a fost prins de bandă. Bărbatul mort la Peşteana Nord are 49 de ani, era lăcătuş mecanic, avea peste 29 de ani vechime în munca şi are doi copii majori”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Neli Matei, purtătorul de cuvânt al ITM Gorj.

Inspectorii de muncă şi poliţiştii se află la faţa locului pentru a stabili cum s-a întâmplat accidentul.

„Bărbatul de 49 ani, din comuna Urdari, aflat la serviciu, în timp ce îşi desfăşura activitatea în apropierea unui utilaj minier, a fost lovit de un cablu metalic al utilajului. Bărbatul a fost rănit grav şi nu a mai putut fi salvat”, a precizat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Alţi doi angajaţi ai Carierei Pinoasa, de asemenea, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, au fost fost răniţi, sâmbătă, în urma exploziei unui panou electric, victimele, cu arsuri pe mâini şi faţă fiind transferate la spitale din Bucureşti,

sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ