Tragedie în vestul țării! O fată de 17 ani s-a aruncat de pe pasarela pietonală din gară

2530

O adolescentă de 17 ani a vrut, în urmă cu puțin timp, să își pună capăt zilelor. Fata s-a aruncat de pe pasarela pietonală din gara Simeria, iar în urma impactului puternic se pare că a suferit mai multe răni grave. Martorii spun că tânăra era singură în zonă, plimbându-se de mai mult timp prin acel loc.

„Echipajul a fost solicitat pentru o persoană de sex feminin, în vârstă de 17 ani, care a căzut de pe pasarelă pe calea ferată. Adolescenta era conștientă, cooperantă, dar cu o leziune de coloană vertebrală, nu își putea mișca membrele inferioare. A intervenit echipajul SMURD de prim-ajutor și echipajul cu medic de ambulanță din Deva”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara, medicul Călin Dumitrescu.

Tânăra a fost transportată de urgență la Unitatea de Primiri urgențe a Spitalului Județean din Deva.

„Polițiștii de la Transporturi Feroviare fac cercetări cu privire la cauzele care au determinat-o pe tânără să recurgă la tentativă de suicid”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

sursa – ziardehunedoara.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.