Toaleta publică din centrul Timișoarei a costat peste 200.000 de euro

1342

Peste 200.000 de euro a costat modernizarea toaletei publice din Piața Victoriei din Timișoara. Cifra reiese din ultimul raport al Curții de Conturi, potrivit căreia lucrările au fost efectuate fără autorizație.

„O problemă destul de mare a orașului este lipsa toaletelor. Avem un număr din ce în ce mai mare al turiștilor în Timișoara și avem întâlniri regulate cu consiliul consultativ pe turism. Tot timpul, ghizii, agențiile de turism ne-au ridicat această problemă de trei ani de când ne întâlnim cu ei”, spune Cătălin Iapă.

Primarul Nicolae Robu susține că pentru a vedea costul lucrărilor trebuie analizată fiecare achiziție în parte și comparată cu prețul pieței.

„S-a realizat o toaletă la cele mai înalte standarde, după cum toată lumea poate vedea, pentru o viitoare capitală culturală europeană în plin centru unde vor fi cele mai multe evenimente atunci. Trebuie să discutăm punctual pe fiecare repr să vedem dacă prețurile sunt în acord cu calitatea, în acord cu prețurile pieței, mai corect spus. Una este dacă s-au defectat din cauză că nu erau fiabile, nu erau de calitate și alta dacă s-au defectat din cauza unor primitivi. Nu știu ce s-a întâmplat, dar este inadmisibil ca ele să nu funcționeze (automatele de săpun-n.r.)”, spune Nicolae Robu.

sursa – radiotimisoara.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.