Țipete în prima ședință a PSD după alegerile de duminică. Viorica Dăncilă a anunțat, printre lacrimi, că renunță la candidatură

307

Ședință cu scandal a Comitetului Executiv (CEX) al PSD, unde se urlă atât de tare încât se aude din curtea partidului. Potrivit unor surse participante la discuție, Viorica Dăncilă a fost extrem de deranjată de afirmațiile pe care le-ar fi făcut europarlamentarul Claudiu Manda, soțul Olguței Vasilescu, și șeful PSD Dolj.

În replică, Olguța Vasilescu a spus că renunță la funcția de coordonator al campaniei electorale a Vioricăi Dăncilă, Fosta ministră a Muncii a zis că ea a făcut cât a putut și ce a ținut de ea în campanie, mai mult nu poate și dacă este cineva care se pricepe mai bine, ea se dă deoparte.

Președintele PSD a avut o cădere nervoasă în timpul ședinței, a început să plângă și a vrut să plece din CEX. De asemenea, Viorica Dăncilă ar fi spus că renunță la candidatura la alegerile prezidențiale, dacă este subestimată și jignită de colegi. Ea le-a reproșat liderilor PSD că „au fost plecați în vacanță” în timpul campaniei. 

Tot în cadrul ședinței CEX, liderii PSD au decis excluderea din partid a parlamentarilor care au votat învestirea guvernului Orban: deputatele Cristina Burciu și Elena Hărătău și senatorul Eugen Gioancă.

De asemenea, primarul Bacăului, Cosmin Necula, a fost exclus și el din partid pentru că a zis că social-democrații se fac de râs cu Viorica Dăncilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.