Tineri reșițeni – ”campioni” ai ecumenismului. Printre ei, primarul Reșiței, Ioan Popa, venit în Italia pentru relații bilaterale

377

EcumeniCamp, o manifestare ecumenică aflată la cea de-a opta ediție, încununează încă o dată întreaga frumusețe a proiectului „Da Eurhope a Eurhome”, proiect în care Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița este implicat datorită profesorului Nicolae Chiosa. Chiar numărul ediției sugerează, cred organizatorii, dedicarea puternică a persoanelor implicate în proiect și dorința continuității, îndeosebi din partea participanților, care revin cu drag de la an la an.

”Iar dacă răsturnăm cifra 8, ne dăm seama că spiritul puternic al acestei tabere nu e nici pe departe aproape de final, consideră Teodora Potocean, din clasa a IX-a a Colegiului Național Traian Lalescu din Reșița. După o pregătire pe tot parcursul anului și după o săptămână de suflet la Jasna, Slovacia, împreună cu 610 tineri dedicați din peste 33 de țări, am ascultat și împărtășit experiențe de la Intâlnirea Mondială a Tinerilor de la Cracovia și am început discuțiile în peste 50 de grupuri restrânse, cu responsabili inimoși, ne spune tânăra. Totul pentru a ne pregăti cât mai bine pentru o nouă experiență ecumenică care să ne umple sufletele de iubire creștină în Centro Giovani Paolo II.”

Anul acesta, Loreto a unit, sub idealul comuniunii în ciuda diferențelor culturale, religioase sau lingvistice, în jur de 160 de tineri, reprezentanți din România, Ungaria, Italia și Suedia. Dorința lor comună de a petrece o săptămână în care să se îngrijească mai atent de suflete, a fost realizată prin momente de rugăciune, atât dimineața cât și seara, prin șansa de meditație asupra unor teme prezentate de fiecare delegație în parte, prin încercarea de a trăi fiecare zi sub semnul Cuvântului Zilei, reprezentat printr-un pasaj biblic. Conferința de care a fost responsabilă delegația din Reșița a fost susținută de Maria Avram, participantă pentru a șaptea oară în cadrul taberei. Momente inedite au fost și pelerinajul la Sanctuarul Fecioarei Maria, lăcaș încărcat de emoție, unde a avut loc o rugăciune solemnă în prezența Cardinalului Menichelli Edoardo și a Episcopului de Loreto, o vizită la diferite persoane defavorizate precum copii din centre sociale, bătrâni aflați în azil, oameni bolnavi de HIV sau cu sindrom Down.

”Lor am încercat să le aducem zâmbete pe chipuri, prin diferite jocuri sau momente artistice, și am plecat de lângă ei cu lecția de a acorda mai multă atenție recunoștinței din sufletele noastre, ne relatează Teodora Potocean. Alt aspect deosebit a fost deschiderea participanților de a asista la fiecare Liturghie, indiferent de confesiunea personală sau cea pentru care a fost ținută slujba. Cea ortodoxă a fost oficiată de părintele Nicolae Chiosa și de părintele Damaschin Tătaru, iar în cadrul ei  mulți dintre tineri s-au bucurat de Sfintele Taine ale Spovedaniei și Împărtășaniei. O altă prezență îmbucurătoare a fost cea a primarului Reșiței, Ioan Popa, venit pentru câteva zile la Loreto si Pesaro cu gândul de a consolida înfrățirea dintre Loreto, Pesaro și Reșița și pentru a duce la bun sfârșit munca tinerilor de a înfrăți orașele noastre. Ca experiență de participant pentru întâia oară, situație în care s-a aflat mai mult de jumătate din delegația noastră de 50 de tineri ortodocși și zece tineri romano-catolici însoțiți de părintele arhidiacon al Banatului Montan Iosif Csaba Pal, pot spune că la Loreto m-am îndrăgostit pentru prima dată. M-am îndrăgostit de viață, de zâmbetele celor din jurul meu, de flăcările ce ardeau puternic în suflete. M-am îndrăgostit de cântecele ce ieșeau din vocile noastre radiind de dorință de implicare, de fiecare gest ce a devenit un cadou primit sau oferit. Un gând pe care l-am păstrat de la o seară de Rugăciune a Luminii, în timp ce îmi țineam în mână lumânarea pe care urma să o așez în față alături de celelalte, a fost că dacă ții prea mult Lumina pentru tine, fără să o împărtășești cu ceilalți, inevitabil se va stinge. Și Loreto asta ne-a învățat, să devenim Lumină pentru cei de lângă noi și să lăsăm Lumina lor să pătrundă în inimile noastre.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.