Tineretul PSD vrea dezbatere pentru legalizarea prostituţiei, a drogurilor și recunoașterea homosexualității

926

Tineretul PSD, partid cu discurs tot mai conservator şi din ce în ce mai receptiv la toleranţa specifică spiritului european, pare să acţioneze contra trendului propriilor lideri „seniori”.

Pe propriul site, la secţiunea „Ideile noastre”, TSD a lansat „22 de idei care să dea tonul dezbaterii Progresiste şi de tineret din România”, între acestea numărându-se şi unele pe teme controversate, precum legalizarea prostituţiei, dar şi a drogurilor uşoare.

Sub sloganul „Hugs, not drugs” (din engleză – Îmbrăţişări, nu droguri), TSD propune „lansarea unei dezbateri publice naţionale privind legalizarea drogurilor uşoare şi programe de suport pentru consumatorii de droguri periculoase”, iar sub lozinca „Oamenii nu sunt mărfuri”, anunţă „lansarea unei dezbateri naţionale despre legalizarea prostituţiei şi a măsurilor privind combaterea traficului de persoane”.

De asemenea, între celelalte idei enunţate de TSD se numără „lansarea unei dezbateri naţionale privind recunoaşterea drepturilor comunităţii LGBT”, sub sloganul „Gay – ok!”.

Ideile enumerate de TSD pe site-ul organizaţiei contravin celor oficiale ale PSD, care a susţinut anul trecut referendumul pentru redefinirea familiei exclusiv ca uniune între un bărbat şi o femeie, şi care în istoria sa recentă de trei decenii a acuzat adesea orice grup contestatar că ar fi format din persoane care s-ar droga sau care au o conduită socială contrară normelor tradiţionale.

sursa – ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.