3 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Timotion-maratonul inimii! Record de participanți, care au alergat pentru mai multe cauze umanitare VIDEO

În Duminica Tomii, cum i se mai zice primei Duminici după Paşti la Timişoara, s-a dat startul Maratonului Timotion 2017 , aflat la cea de-a III-a ediţie. Organizatori au fost mai multe ONG-uri timişorene,

“Sunt 21 de proiecte în acest an, avem 3000 de participanţi, care prin taxa de participare au contribuit cu aceşti bani la câte unul din aceste proiecte. Am dat drumul la primele trei curse, suntem bucuroşi, urmează încă trei curse, favorite mea, cea cu “mamele cu copii în braţe”, învăţând copii de mici să se mişte, o cursă pe roţi, şi o cursă popular de 2 km. pentru toată lumea”, a spus unul din organizatori

Din înscrierile făcute sau adunat peste 175.000 lei, şi se mai pot face donări pentru doritori, până pe 10 mai, pe www timotion.ro .

La cursele populare au fost cele mai multe înscrieri, la cursa de 2 km. şi la cursa de 6 km., dar şi la cursa de peste 10 km, unde s-au înscris în jur de 350 de personae. Sunt aproape 600 de timişoreni şi bănăţeni, care aleargă în cursa de peste 10 km.

Alte subiecte :

Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la...

Timișoara, 18 aprilie 2024: Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp anul acesta, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi...

Noua arenă a Timișoarei, care va costa aproape 170 de milioane de euro, intră în linie dreaptă

Timișoara se pregătește să beneficieze de un stadion modern. Noua arena ar urma să primească ultima aprobare necesară în zilele viitoare. Legendara arenă „Dan Păltinișanu”...

Citește și :