Timișorenii sunt destul de mulțumiți de traiul în orașul nostru | FOTO-VIDEO

139

Marți, 11 iulie, la Universitatea de Vest din Timișoara (amfiteatrul A01), în prezența unui numeros public format din specialiști universitari dar și din numeroși angajați ai Primăriei Municipiului Timișoara a avut loc o conferința de prezentare a celor mai noi seturi de date din cadrul studiului multianual „Barometrul calității vieții în Municipiul Timișoara”. Studiul se repetă cu regularitate anuală de opt ediții.

Datele adunate și prelucrate după toate regulile unui studiu sociologic reflectă o nouă etapă de măsurare și diagnoză sociologică, desfășurată în comunitatea timișoreană în perioada noiembrie 2022 – martie 2023.

La conferință au participat rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz și coordonatorii principali ai studiului, universitarii Marius Matichescu și Alexandru Drăgan.

După cum a declarat rectorul Marilen Pirtea prin acest document de o deosebită valoare academică Universitatea de Vest își asumă cu rezultate evidente rolul de implicare socială pe lângă cele obișnuite de educație și de cercetare științifică.

Scopul acestei cercetări este de a susține administrația publică locală și toți ceilalți actori responsabili pe diversele domenii de interes local în înțelegerea nivelului și dinamicii diferitelor aspecte ale calității vieții timișorenilor. Rezultatele obținute oferă ghidaje pentru politicile publice viitoare și contribuie la optimizarea impactului proiectelor de investiții publice ale orașului.

Cercetători în sociologie, geografie socială și științe ale comunicării de la Universitatea de Vest din Timișoara au dezvoltat, în colaborare cu Primăria Municipiului Timișoara, un instrument de măsurare a percepției oamenilor față de calitatea vieții lor în comunitate, conform normelor metodologice în domeniu, pe un eșantion reprezentativ. Chestionarul este structurat pe analiza celor cinci dimensiuni utilizate în cadrul Eurobarometrului Quality of Life in European Cities: satisfacţia cu privire la condiţiile de viaţă din oraş, opinia oamenilor despre oraşul lor, satisfacţia cu privire la problemele de mediu, satisfacţia cu privire la viaţa personală şi identificarea celor mai importante trei probleme ale oraşului.

Este o secțiune clară prin tot ce înseamnă traiul într-un oraș de mărimea și complexitatea Timișoarei cu bune dar și cu cele mai puțin bune.

Pentru a da acuratețe datelor de sinteză au fost „interogați” 2191 de persoane din toate straturile sociale, vârstele și nivel de educație din toate cele peste 30 de cartiere al municipiului. Metodologia de lucru a fost asemănătoare cu cea din anii trecuți apărând doar câteva rubrici în plus. Numărul celor intervievați raportat la populația trăitoare în oraș da o marjă de eroare de 2,4 la sută. Adică atât cât este acceptat pentru un astfel de studiu la nivel european.

Una dinprincipalele idei desprinse din datele statistice indică faptul că în timp ce majoritatea crede că România se îndreaptă înspre o direcție greșită o aceiași majoritate apreciază că în schimb Timișoara se poziționează spre o direcție bună.
Tot cu acest prilej a fost dărâmat un alt mit destul de vechi ce spunea până mai deunăzi că timișorenii vechi (născuți aici) gândesc diferit față de orășenii noi (veniți de pe alte meleaguri). De fapt concluzia este că nu există diferențe majore între modurile lor de a percepe traiul în orașul nostru. Și cei noi și cei vechi au același mod de gândire.

Alexandru Drăgan în calitatea sa de geograf a mai observat unele lucruri ce țin de meseria dânsului. Prin aplicarea criteriilor de geografie socială a întărit concluzia că Timișoara nu este un oraș omogen deloc.

Cum principalul beneficiar al studiului este Primăria Timișoarei este firesc ca și primarul Dominci Fritz să fi folosit ocazia de a aprecia munca colectivului implicat în cercetare și a mulțumit pentru acest instrument de lucru deosebit e va fi amplu dezbătut de toate servicii și direcțiile din primăria pentru a se stabili ce merge bine și ce lasă de dorit în oraș. Documentul nu este doar o fotografie a momentului ci este și o modalitate de a lua măsuri oportune pentru dezvoltarea viitore.

Ca o concluzie generală rezultată din barometru și spusă explicit de primar este faptul că timișorenii sunt, cu unele excepții bine cunoscute, destul de mulțumiți de traiul citadin. Cam toate cifrele sunt într-o pantă ascendentă față de anii trecuți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.