Timișorenii sunt chemați să ajute sinistrații din ţară

109
Timișorenii sunt chemați de autorități să ajute sinistrații din țară. Banatul a fost ferit de inundații în ultimele săptămâni, dar alte județe au fost grav afectate. Cei care doresc să ajute pot dona alimente neperisabile și alte bunuri pentru cei care au nevoie.
“La inițiativa Ministerului Afacerilor Interne, Instituția Prefectului – Județul Timiș, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județen Timiș, va înființa un Centru de colectare de bunuri, pentru a veni în sprijinul persoanelor sinistrate din județele afectate de inundații din România. Cetățenii sunt rugați să doneze alimente neperisabile, cu termen de valabilitate bun ( conserve, apă, făină, ulei, zahăr, mălai, orez etc) sau bunuri de imediată necesitate: pături, saltele, îmbrăcăminte (în stare bună și curate)”, este apelul autorităţilor.
Centrul va fi deschis de vineri, 6 iulie, şi se vor putea face donaţii timp de o săptămână, între orele 10-20, în holul fostului Liceu Agricol din Timișoara, Calea Aradului nr.56.
Centrul ţării a fost lovit puternic de viituri şi 760 de persoane au fost evacuate, potrivit ministrului de Interne, Carmen Dan.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.