12.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Timișorenii preferă spuma party și pool party în sezonul estival-VIDEO

Luna iulie este un prilej de relaxare și răsfăț pentru timișoreni, dar și pentru turiști. Centrul vechi al orașului prinde culoare. Weekendurile și orice portiță liberă pe care o au oamenii sunt petrecute în 3 mari piețe. Piața Unirii, Piața Libertății și Piața Victoriei, care se par că nu își pierd niciodată farmecul, susțin unii timișoreni. De ce? Răspunsul e simplu. Orașul multicultural, promenadele special organizate pentru timișoreni, arhitectura anului 1900 și multitudinea teraselor sunt locurile perfecte pentru relaxare.

Și până la urmă, ce poate fi mai plăcut decât o plimbare printre clădirile istorice ale Timișoarei și poate o limonadă rece în zilele toride de vară? Cei mai mulți timișoreni sunt adepții plimbărilor în aer liber și a sportului, practicat tot pe străzile orașului. Mersul cu bicicleta devine o tradiție printre timișoreni. Astfel cetățenii au grijă ca nelipsita bicicletă să aibă un aspect aparte, datorită personalizării acesteia. Rolele și skate-urile nu lipsesc nici ele. Turiștii veniți din diferite colțuri ale lumii precum Germania, Olanda, SUA, Canada, Turcia, Islanda se declară impresionați de parcurile pline cu flori și străzile din centrul orașului. Mulți dintre ei spun că este destinația lor favorită din România, în timpul concediului. Cetățenii timișoreni stabiliți de zeci de ani în orașe din Europa sau America susțin că sunt devotați orașului natal. ”Ospitalitatea bănățenilor și străzile adolescenței sunt de neînlocuit. De fiecare dată când am ocazia, mă întorc acasă”, declară un domn stabilit de 30 de ani în Germania.

Timișorenii știu să profite de zilele verii. Centrul orașului, lectura și plimbările sunt doar o parte din activitățile de weekend, demarate de către cetățeni. Ștrandurile joacă și ele un rol primordial în alegerile oamenilor. Sute de timișoreni acced pentru bronzul perfect și timpul petrecut la piscină. Ștrandurile de renume sunt ocupate în totalitate, atât în weekend, cât și în timpul săptămânii, după ora 15.00. Numărul clienților depășește 350 de persoane/weekend, în zilele caniculare. Managerii pun la dispoziția consumatorilor numeroase moduri în care aceștia se pot distra. Tunurile cu spumă sau ”spuma party”, după modelul american, sunt cele mai așteptate momente. Tinerii, adulții și mai ales copiii sunt profund impresionați de noile metode de divertisment. Locațiile destinate desfătării vin în atenția posibililor clienți cu diferite avantaje în ceea ce priveşte prețul sau divertismentul oferit. Dacă la unele ștranduri oamenii își pot aduce câte o gustare de acasă, altele pregătesc petreceri în jurul piscinei pe timpul nopții, care să dureze până în zori. Pool Party este un nou mod prin care se distrează tinerii timișoreni. Construite tot pe șablonul american, petrecerile întâmpină doritorii cu felurite cocktail-uri și tematici diferite, în care se regăsesc tinerii. Succesul acestor petreceri se bucură de o creștere considerabilă în Timișoara.

Ștrandurile și-au deschis porțile doar cu câteva săptămâni în urmă, din cauza instabilității vremii. În comparație cu anul trecut, când cetățenii mergeau la piscină încă din luna mai, anul acesta primul bronz a fost posibil abia la sfârșitul lunii iunie. Din cauza vremii managerii au avut încasări mult mai scăzute comparativ cu anii precedenţi, uneori chiar cu 50% mai mici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Grădinița PP 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare

Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3,...

RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a...

Citește și :