6.1 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Timișorenii, invitați la două spectacole de teatru în care vor juca copii cu implant cohlear și aparate auditive

Timișorenii sunt încurajați să participe la două spectacole de teatru inedite. Astfel, luni, 20 iunie, de la ora 17.30, la Casa de Cultură a Studenților din capitala Banatului, copiii purtători de implant cohlear și aparate auditive convenționale alături de copii cu auz normal vor fi actori.

Primul dintre spectacole se numește „Întâmplările din pădurea fermecată” și are ca protagoniști opt copii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani, dintre care trei sunt hipoacuzici, un copil fiind purtător de proteze auditive clasice și doi de implant cohlear.

Cealaltă piesă, “Acesta-s eu!”, are ca protagonişti nouă copii cu vârste cuprinse ȋntre 10 şi 16 ani, dintre care șapte sunt hipoacuzici purtători de implant cohlear.

Cele două spectacole fac parte din proiectul “Joc în culorile curcubeului – ateliere de terapie prin joc și dramaterapie” derulat de Asociația “Corabia Prieteniei” în perioada ianuarie – august a acestui an, cu sprijinul „Fundației Pentru Comunitate”.

La realizarea acestor spectacole au contribuit coordonatoarea proiectului şi o voluntară profesionistă, care şi-a oferit ajutorul la grupa de vârstă 6-8 ani. „Vă așteptăm la aceste spectacole originale, pentru a-i vedea şi susţine pe copii şi a redescoperi farmecul copilăriei şi bucuria de a trăi„, transmit organizatorii.

Alte subiecte :

Citește și :