9.1 C
Timișoara
marți 16 aprilie 2024

Timișoreanca Ana Blandiana, aleasă Poetul European al Libertății

La fiecare doi ani, Gdańsk, orașul polonez al libertății, devine centrul poeziei europene, cu prilejul concursului și premiului „Poetul European al Libertății”.
Șapte țări europene au concurat pentru prestigiosul premiu în 2016: România, Portugalia, Danemarca, Ungaria, Rusia, Italia și Macedonia.
Dintre cei șapte finaliști, câștigătorul este ales de un juriu format din traducători, poeți, scriitori, critici și reprezentanți ai altor discipline aristice.
Alături de poetul premiat, care primește 100 000 de zloți, este evidențiat și traducătorul.
Este un lucru deosebit de important, căci adesea sunt uitați cei fără de care am rămâne închiși în limitele strâmte ale propriei limbi.

Alegerea juriului, format din personalități literare și culturale poloneze, a fost Ana Blandiana, cu volumul Patria mea A4.
Volumul a apărut în versiune poloneză în luna ianuarie a acestui an, la Editura słowo/obraz terytoria, în traducerea Joannei Kornaś-Warwas.
Ceremonia de decernare a premiului a avut loc sâmbătă seara, 19 martie, pe scena spectaculosului Teatru Shakespearian din Gdańsk, informează Institutul Cultural Român de la Varșovia.

Competiția „Poetul European al Libertății” este organizată de orașul Gdańsk, sub patronajul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național din Polonia.
Scopul manifestării este evidențierea și promovarea fenomenelor poetice care abordează una dintre temele fundamentale ale contemporaneității – libertatea – și, în același timp, sunt caracterizate de valori artistice excepționale.

Ana Blandiana (Otilia Valeria Rusan, născută Coman) a văzut lumina zilei la Timișoara, la 25 martie 1942, ca fiică a preotului ortodox Gheorghe Coman, originar din Murani, Timiș.
După retrocedarea Ardealului de Nord în 1944, familia Coman s-a mutat la Oradea, unde tatăl poetei a slujit ca preot la Biserica cu Lună, catedrala ortodoxă din Oradea.
După instaurarea regimului comunist în România, preotul Coman a fost arestat ca „dușman al poporului”.
Pentru a ocoli șicanele regimului, Otilia Coman și-a luat pseudonimul Ana Blandiana, după numele satului natal al mamei, respectiv Blandiana, Alba.

Alte subiecte :

Copaci periculoși în zona Pădurii Verzi

Primăria Municipiului Timișoara intervine în zona Pădurii Verzi, unde Ocolul Silvic Timișoara și specialiștii municipalității au identificat mai mulți copaci uscați,...

Amuzament și voie bună la ultima premieră a Teatrului „Merlin”

O informație prețioasă pentru iubitorii de teatru și amatorii de o porție de amuzament: la Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”...

Citește și :