Timişoara trăieşte intens, cu emoţie şi pasiune un weekend de salsa

346

O aniversare importantă pentru oraşul nostru, 10 ani de SAF – Salsa Addicted Festival, un festival internațional de salsa de primă clasă pentru dansatorii din întreaga lume, cu artiști internaționali și români de top – peste 600 dansatori din 20 ţări, campioni mondiali, dansatori profesionişti sau amatori, participă la Festivalul Internaţional de Salsa – „SAF – X”, adică Salsa Addicted Festival, a X-a Ediţie, ce va avea loc între 2 şi 6 martie 2017 la Timişoara.

Un eveniment de anvergură, ce a contribuit în timp la evoluţia scenei româneşti de salsa şi care este cunoscută astăzi pentru prezenţa celor mai buni dansatori din Europa. Încă de la prima ediţie, din 2008 au fost aduşi cei mai buni instructori, DJ şi interpreţi ce au avut un impact major asupra comunităţii româneşti de salsa, peste 90% din marii dansatori străini invitaţi în România, mai întâi au fost prezenţi în Timişoara, la ediţiile SAF.

Vizibilitatea internaţională a evenimentului este facilitată de cooptarea artiştilor instructori şi performeri: Terry & Cecile (Paris, Franţa), Bercy Cortez, (Caracas, Venezuela), Juan Matos (Milano, Italia), Angelo Rito (Roma, Italia), Gianni & Roberta (Bari, Italia), Samuel Funflow (Madrid, Spania), Dr Chip McClure (Londra, UK), Step in2 Salsa (Braşov, România), AIRE (Cluj Napoca, România), Barbara & Dave (Gdansk, Polonia), Răzvan & Andra (Timişoara, România), Salsa Factory (Bucureşti, România), dj Willy – resident (Paris, Franţa), dj Willy – resident (Amsterdam, Olanda), dj Romy – resident (Bucureşti, România), dj Tuli (Londra, UK), dj Sezar (Oslo, Norvegia), dj Martin – resident (Budapesta, Ungaria), dj Stilo (Budapesta, Ungaria), dj Alex (Timişoara, România, dj Syl – resident (Cluj Napoca, România), dj Blaise (Londra, UK), dj TarraXXa (München, Germania), dj AndyKiz (Bucureşti, România), Ananya Kabir (Londra, UK), Sugar on Sunday (Geneva, Elveţia), Fogarate (Milano, Italia), Benny Ilies (Cluj Napoca, România), Oleg & Kseniya (Moscova, Rusia), Andrea & Maria (Napoli, Italia), precum şi a invitaţilor speciali: Tamba Salsaché (Notthingam, UK), Kathleen Gosling (Londra, UK), Irina Proškoviča (Riga, Letonia), Joelson Teixeira (Eindhoven, Olanda), Jasna – lady kizomba (Belgrad, Serbia), Selin Öbekçi (Ankara, Turcia), Utku Oylum (Izmir, Turcia), George Cîmpeanu (München, Germania), Kseniya Serechenko (Moscova, Rusia), Oleg Sokolo (Moscova, Rusia).

Având convingerea absolută că dansul este o artă vie, pe care o apreciem şi doar ca privitori, cu permanentă nevoie de dialog între şcoli şi abordări, forme şi mentalităţi, organizatorii au inclus în programul festivalului şi alte evenimente conexe: spectacole ale marilor artişti prezenţi, workshop-uri, conferinţe, întâlniri cu artiştii care au ceva de spus în genurile de dans latino în general, şi în salsa, în special.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.