15.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Timișoara secolului XXI, în plin sezon rece: apă încălzită la soare (!) și duna străbunicii din nou la modă

„Unde nu-i cap, vai de picioare!”, grăiește un vechi proverb românesc extrem de valabil chiar și în zilele noastre, însă cu o ușoară modificare. „Unde nu-i cap, vai de… calorifer!”, fie el racordat la rețeaua publică de termoficare, fie el legat la rețeaua casnică de curent electric. Și pentru că, se știe, un rău nu vine niciodată singur, ci (cel puțin) în „cuplu”, taman în perioada de timp în care Colterm-ul nu furniza nici căldură, nici apă caldă pentru zeci de mii de timișoreni, Enel-ul avea programate întreruperi zilnice de curent electric ce vizau sute de locuințe de pe străzi întregi. Adică, dacă tot nu beneficiezi de căldură și de apă caldă de la sistemul public de termoficare, să nici nu te poți încălzi cu un radiator electric, dar nici să nu poți folosi un boiler electric, spre a-ți încălzi apa
necesară pentru spălat. Că ești bătrân sau nou-născut, bolnav sau sănătos, încălzește-te, frate, cu două dune umplute cu pene, din alea rămase de pe vremea străbunicii, și spală-te cu apă încălzită la soare, că doar sunt 15 grade Celsius afară!

Și ca să le pună capac la toate, echipe de muncitori sapă șanțuri de zor pe strada unde locuiești, ca să înlocuiască niște conducte din rețeaua publică de termoficare. Degeaba spuneau moșii: „Să-ți faci iarna car și vara, sanie!”, referindu-se la planificarea și organizarea cu cap a activităților gospodărești.

Cele descrise mai sus te fac să te gândești că în secolul al XXI-lea, când apelurile telefonice și mesageria instant au luat locul clasicelor scrisori trimise cu poștalionul și țipatului de pe un deal pe altul, șefii departamentelor organizatorice de la Colterm și de la Enel nu au posibilitatea să comunice unul cu celălalt în caz de forță majoră, pentru a-și aduce la cunoștință date importante pentru binele cetățenilor din Timișoara.

În ceea ce privește spiritul de colaborare între diferiți agenți economici și spiritul de inițiativă necesar în situație de criză (replanificarea lucrărilor care au determinat întreruperea furnizării curentului electric ar fi fost o soluție binevenită în contextul deja
existent al lipsei de căldură și de apă caldă de la rețeaua publică de termoficare), acestea par la fel de amorțite ca și caloriferele din apartamentele timișorenilor!

Alte subiecte :

„Monoloagele solitudinii” la Teatrul Cetății

Teatrul Cetății își deschide noua stagiune cu o distopie teatrală despre solitudine, o ”colecție de singurătăți” care, ca o lentilă...

Avansează amenajarea parcării de pe Martir Ioan Stanciu 

Zeci de locuri de parcare, spații verzi și alei prind deja contur în locul terenului dezafectat de pe strada Martir Ioan...

Citește și :