Timișoara | Primăria caută finanțare pentru patru proiecte, de peste 25 de milioane de lei

69

Primăria Timișoara încercă să obțină finanțare europeană pentru încă patru proiecte. Valoarea acestora depășește 25 de milioane de lei. Primul este „Amenajarea zonei Kuncz”, care cuprinde modernizarea străzilor Aviatorilor, Satu Mare și Zefirului și care are un cost de 15 milioane de lei.

„Reabilitarea termică a clădirii Grădiniței PP nr. 6, de pe str.Țepeș Vodă nr. 17”, este un alt proiect pentru care se doresc bani europeni. Valoarea proiectului este de 3,2 milioane de lei. Și pentru „Reabilitare și etajare la Școala Gimnazială nr.15” s-a depus cerere de finanțare. Proiectul are o valoare de 2,6 milioane de lei. Cel de-al patrulea proiect este „Reparații capitale imobil str. Ștefan Cel Mare nr.34”, clădire ce aparține Primăriei Timișoara. Proiectul cuprinde lucrări de reabilitare, modernizare și recompartimentări interioare, respectiv reparații, revizuiri, refaceri, înlocuiri, completări și refuncționalizări. În cladirea reabilitată vor fi amenajate 7 apartamente: 1 apartament cu 3 camere, 5 apartamente cu 2 camere și o garsonieră. Investiția se ridică la 4,3 milioane de lei.

Potrivit autorităților locale, valoarea proiectelor depuse până în prezent de municipalitate, din octombrie 2020 și aflate în diferite etape de evaluare și contractare, este de 126 de milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.