Timișoara | Licitația pentru parcul din Dâmbovița, blocată

55

Licitația pentru realizarea studiilor necesare construirii parcului în zona Dâmbovița din Timișoara a fost blocată de SEAP, Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Autoritățile o lansaseră în 19 aprilie și ofereau 120.000 de lei pentru întocmirea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic. Sistemul însă a descoperit nereguli.

Mai exact, ar exista ”abateri grave de la prevederile legislative care afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului. (…) Autoritatea anulează prezenta procedura întrucât s-au constatat erori/omisiuni pentru care nu pot fi adoptate măsuri corective fără a fi încălcate principiile care stau la baza atribuirii contractelor de lucrări.”

Potrivit documentației licitației, parcul ar urma să fie amenajat între străzile Ardealul și Banatul. Se va crea spațiu verde, vor fi instalate echipamente de joacă, mobilier urban, canisite, sistem de iluminat și un luciu de apă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.