Raed Arafat: „Bisericile rămân închise după 15 mai”

104

Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a anunţat că bisericile nu vor fi deschise după 15 mai. Raed Arafat a spus că această decizie a fost luată întrucât în lăcaşurile de cult merg persoane în vârstă cu precădere, categoria cea mai vulnerabilă în faţa COVID-19.

„Bisericile nu vor putea fi deschise din 15 mai. Ştiu că pentru oamenii credincioşi e foarte important, dar nu se vor deschide în primul val. Să vedem din al doilea val şi cu ce măsuri. Dar reprezintă una dintre zonele în care merg bătrâni, persoane vulnerabile. Clar acolo va trebui să se ia unele măsuri”, a declarat Raed Arafat la Antena 3, conform realitatea.net.   Raed Arafat a mai spus că relaxarea va fi graduală şi cu siguranţă se va ajunge şi la deschiderea lăcaşurilor de cult.

Anunţul lui Raed Arafat vine la scurt timp după ce purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, făcea apel la redeschiderea lăcaşurilor de cult. „Normalizarea vieţii sociale înseamnă aşadar, în mod evident, şi revenirea oamenilor, cu respectarea măsurilor de protecţie necesare, la exercitarea dreptului lor fundamental la viaţa religioasă publică, adică în lăcaşurile de cult“, a spus Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al BOR.

De asemenea, al doilea om din partidul de guvernământ, europarlamentarul Rareş Bogdan, cere ca bisericile să fie redeschise, cu măsuri de precauţie, după starea de urgenţă se va încheia.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.