Timișoara, la limita de infectare de 3/1.000 de locuitori! Avertismentul prefectului

154

Update: Cât este rata de infectare în Timișoara

Joi după masă, rata de infectare în Timișoara este de 2,96/1.000 de locuitori. Prefectura Timiș a anunțat ca în aceste condiții nu se mai reunește Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

Timișoara va trece, joi, de pragul de 3 infectări cu Sars-Cov-2 la 1.000 de locutori. Vorbim de un interval de timp de câteva ore! Este scenariul sumbru anunțat în această dimineață de prefectul județului Timiș. Urmează două săptămâni de restricții dure, mai anunță autoritățile.
”Este probabil doar o chestiune de ore ca municipiul Timișoara să intre în scenariul roșu, având în vedere faptul că în acestă dimineață indicele de infectare este de 2,92/1000 locuitori. De aceea, după ce se va depăși acest indice de infectare voi convoca o ședință a Comitetului pentru Situații de Urgență, pentru a analiza dacă se impun măsuri față de Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență 43/15 octombrie 2020.
Ieri, în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, la Diverse, am abordat problema ratei crescute a infectărilor din municipiul Timișoara, inclusiv din punctul de vedere al restricțiilor pe care vom fi nevoiți să le impunem timp de 14 zile. Să nu uităm faptul că de luni urmează o săptămână de vacanță pentru elevii din ciclul gimnazial, acest fapt putând duce la creșterea indicelui de infectare, dacă nu se vor respecta reglementările legale. Vor urma restricții pentru următoarele 14 zile, acestea având ca scop limitarea răspândirii bolii. Știu că nu va fi ușor, dar avem obligația să respectăm legea și să protejăm sănătatea și viața tuturor timișorenilor.
Spitalele care tratează pacienți COVID din județul Timiș sunt peste 90% pline, iar la ATI sunt foarte puține locuri. Vă rog să faceți tot posibilul să vă protejați și să îi apărați și pe cei din jurul vostru. Vă rog să respectați toate prevederile legale, să păstrați normele de distanțare sanitară și pe cele de igienă. Respectați regulile de distanțare socială în cadrul întâlnirilor familiale și limitați la maximum orice contact direct cu alte persoane, în afara celor care fac parte din familia restrânsă!
De asemenea, vă rog să renunțați la deplasări, dacă nu sunt absolut necesare, să evitați zonele aglomerate, să limitați contactul cu alte persoane, pentru că oricine dintre noi poate fi infectat, asimptomatic, și să transmită virusul. Sănătatea și viața fiecăruia sunt foarte importante și numai respectând regulile ne putem proteja și, implicit, să reducem rata infectărior la nivelul județului Timiș”, a transmis, pe Facebook, Prefectura Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.