Timișoara așteaptă încă centura ocolitoare. Ce soluție au găsit autoritățile județene

389

Timișoara nu are nici acum o centură ocolitoare completă și, dacă ne uităm la ritmul în care se judecă toate contestațiile, șansele ca unui constructor să-i fie atribuit contractul, anul acesta, sunt minime. La fel putem spune și despre începutul lucrărilor.

Între timp, autoritățile județene promit să construiască o rețea de drumuri care să țină loc de variantă de ocolire. La ultima ședință a Consiliului Județean Timiș, aleșii au optat să preia mai multe tronsoane de drumuri comunale pentru a le transforma în șosele moderne.

Astfel, acum se lucrează la documentațiile necesare pentru asfaltarea sectoarelor de drum: Sânmihaiu Român – Șag, Giroc – Moșnița, Iecea – Biled, Cenad – DN, Săcălaz – DN, Pișchia – Recaș, Sânandrei – DN.

Astfel de lucrări au avut loc și anii trecuți. Există deja asfalt pe loturile cuprinse între Săcălaz și Sânmihaiu Român, Dudeștii Noi și Sânnandrei, Remetea și Moșnița Nouă și între Șag și Giroc. Centura Timișoarei pe partea de sud ar urma să aibă 25 de kilometri. Termenul este de 30 de luni, din care 6 luni sunt dedicate elaborării proiectului tehnic, iar 24 de luni, șantierului. Astfel, dacă procedurile în instanță nu sunt grăbite, anul 2021 va prinde Capitala Europeană a Culturii tot fără centură ocolitoare și tot cu TIR-uri prin oraș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.