Timișoara adoptă modelul de la Cluj – se introduce transport școlar pentru elevi

269

Timișoara preia modelul din Cluj Napoca, unde elevii sunt duși la școală cu autobuze speciale. Autoritățile timișorene anunță că vor introduce și ele un astfel de sistem, dar în orașul de pe Bega elevii vor fi duși la școală cu microbuze. Diferența între cele două administrații este că cea clujeană s-a îngrijit să aibă disponibile autobuzele școlare din prima zi de școală, pe când autoritățile din Timișoara așteaptă să angajeze șoferi.

Așadar, transportul special pentru elevi este doar o promisiune, momentan.

”Vom face transport școlar cu minibuze Mercedes. Așteptăm să angajăm șoferi și în 2 săptămâni vom avea încă 4 șoferi. Vom demara cu 3 curse. Una va pleca din Dacia, alta din Șagului și una din Soarelui. Vom anunța exact punctele unde se vor prezenta elevii și vor fi duși la liceele din centru pentru că dorim să degrevăm zona centrală de circulație. Vom da detaliile pe parcursul săptămânii viitoare. Vom vedea care e cererea și ne vom adapta. Cursele ar putea începe în cel mult 2 săptămâni”, a declarat primarul Timișoarei.

Timișoara trebuie să beneficieze de 20 de microbuze care au fost cumpărate cu 500.000 de lei bucata. Mare parte au ajuns deja în orașul de pe Bega și unele au fost introduse pe traseul tramvaiului 5, acesta din urmă fiind dezafectat din cauza șinelor extrem de proaste.

LĂSAȚI UN MESAJ