Timiş: Percheziţii la persoane bănuite de contrabandă cu tutun

127

Cinci persoane au fost conduse la sediul DIICOT Timişoara, marţi, pentru audieri şi luarea măsurilor legale ce se impun, după ce poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara împreună cu procurorii DIICOT Timişoara au efectuat cinci percheziţii domiciliare, în judeţ, la locuinţele unor persoane bănuite de contrabandă cu tutun.

Acţiunea a vizat patru persoane, cu vârste cuprinse între 34 şi 58 de ani, membri ai unei grupări organizate specializate în contrabandă cu tutun, arată un comunicat al Poliţiei Timiş.

În fapt, începând cu anul 2017, un bărbat de 45 de ani ar fi constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunii de contrabandă cu produse accizabile, respectiv tutun, la care ar fi aderat ulterior şi alte persoane.

Astfel, liderul ar fi racolat mai multe persoane de încredere, iar fiecare dintre acestea ar fi acţionat strict la indicaţiile acestuia, având un rol bine determinat. Activitatea infracţională s-ar fi realizat în Timişoara şi în comuna Dumbrăviţa, iar produsele accizabile ar fi fost transportate spre valorificare şi pe pieţe din alte state europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.