Teodora Pušić este în lotul Serbiei pentru Campionatul Mondial

179

Jucătoarea transferată recent de UVT Agroland Timișoara, liberoul Teodora Pušić, face parte din lotul Serbiei pentru ediția din acest an a Campioantului Mondial. Campioană europeană cu selecționata țării sale în 2017, Pušić se va alătura lotului nostru după competiția din Japonia, programată în perioada 29 septembrie-20 octombrie.

Selecționerul Serbiei, Zoran Terzic, a stabilit lotul de 14 pentru ediția din acest an a Campionatului Mondial. Delegația Serbiei, din care face parte și Teodora Pušić, a plecat ieri în Turcia, unde va susține două jocuri de verificare și de unde își va continua drumul spre Țara Soarelui Răsare.

În vârsta de 25 ani, Pušić va participa în premieră la un turneu final de Campionat Mondial alături de prima reprezentativă a țării sale. Vă amintim, noua jucătoare a formației noastre a cucerit deja un trofeu major la națională – titlul european în 2017. De asemenea, Teodora a participat în acest an și la prima ediție a Ligii Națiunilor la Volei (VNL).

Serbia face parte din grupa D la Campionatul Mondial, alături de Brazilia, Republica Dominicană, Kazahstan, Kenia și Puerto Rico. Primul meci al sârboaicelor la turneul final din Japonia este programat la 29 septembrie, cu Republica Dominicană.

În altă ordine de idei, UVT Agroland participă la finalul acestei săptămâni la un triunghiular organizat de campioana Ungariei, Linamar Bekescsaba. Programul formației noastre:

Sâmbătă, 22 septembrie, ora 17.00 Agroland v. Strabag Bratislava (campioana Slovaciei)
Duminică, 23 septembrie, ora 18.00 Agroland v. Linamar Bekescsaba

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.