Tentativă de jaf eșuată în vestul țării. Cu cine s-au trezit doi hoți la casa de schimb valutar

399

Doi tineri au încercat să jefuiască o casă de schimb valutar din Aleşd, în noaptea de miercuri spre joi, dar au fost prinşi în flagrant de poliţişti şi reţinuţi pentru 24 de ore sub acuzaţia de furt calificat.

Potrivit Poliţiei Bihor, cei doi tineri cu vârste de 16, respectiv 19 ani, ambii din Aleşd, au încercat să intre în casa de schimb valutar în noaptea de miercuri spre joi, cu puţin înainte de ora 2, fiind surprinşi, însă, de poliţiştii de ordine publică aflaţi în patrulare în zonă.

„În urma cercetărilor efectuate în cauză, poliţiştii aleşdani i-au reţinut pentru 24 de ore pe cei doi tineri bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat, în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor”, se precizează în informarea poliţiştilor.

Ancheta în acest caz este în desfășurare.

sursa – ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.