TeleUniversitatea, postul de televiziune al Universității Politehnica Timișoara, începe emisia prin rețele de cablu VIDEO

409

Unul dintre cele mai vechi posturi de televiziune timișorene, dar și unic încă în peisajul media românesc, este TeleUniversitatea. În ciuda vechimii nu este foarte cunoscut de tot orășeanul. Tocmai pentru a lărgi aria de adresabilitate tuturor celor interesați dar în special mediului universitar a renăscut sub o nouă formă televiziunea studenților.

Conducerea universităților Politehnica și cea de Medicină și-au pus forțele împreună și au reușit să lanseze postul de televiziune pentru a fi vizibil în două rețele de cablu. Cei doi rectori, profesorii Viorel Șerban și Marius Raica, au dorit viață lungă postului de televiziune și sunt convinși că poate deveni o nouă formă de educație academică a tineretului. Profesorul Șerban a pus evenimentul în contextul centenarului ce va fi în curând serbat la Politehnică.

În urmă cu 25 de ani, când societatea ieșise din anii grei ai cenzurii comuniste, iar libertatea de exprimare a început să fie înțeleasă, la Universitatea Politehnica Timișoara își începea emisia primul post de televiziune din mediul universitar, TeleU, care, în timp, a devenit un reper în massmedia timișoreană. Încă de la început postul de televiziune a avut sprijinul conducerii universității și a beneficiat de o echipă entuziastă și hotărâtă, care a reușit să asigure cele necesare funcționării, de la dotarea cu echipamente până la recrutarea de voluntari.

Programul postului va fi difuzat, zilnic, prin rețelele de cablu Digi TV și Telekom, în intervalul 18-19, în premieră, și în reluare, între orele 10 și 11. Colaborarea cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a adus o completare fericită grilei de programe și echipei Teleuniversitatea. Echipa noii televiziuni timișorene este formată din profesioniști de televiziune și include colaboratori de înaltă ținută. Postul promovează excelența în educație și în cercetare, precum și cultura, sportul, sănătatea și cariera, în cadrul unei grile de programe echilibrate și diverse, care include știri, reportaje, interviuri, talk-show-uri, emisiuni și rubrici variate, cu un format tematic, universitar.

Astfel, începând cu data de 19 septembrie 2019, emisiuni ca „Lecția de economie”, „Timișoara Culturală”, „Politehnica 360°”, „Cariera ta”, „Studenții de ieri”, „Tribuna Polisportivă”, „Drumul spre sănătate”, „Știrile Teleuniversitatea” pot fi urmărite și îndrăgite de toți telespectatorii.

„Mă încearcă o mare bucurie că, iată, în anul premergător celei de-a o suta aniversări a Politehnicii, reușim performanța de a lansa televizunea și de a transmite mesajul Politehnicii în casele oamenilor. Eu cred că Teleuniversitatea trebuie să însemne în primul rând tocmai această poartă deschisă pentru societate. Politehnica a fost înființată nu numai pentru a pregăti ingineri, ci și pentru a fi o instituție de cultură”, a declarat Viorel-Aurel Șerban, rectorul UPT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.