Tăriceanu se răzbună. Liderul ALDE Timiș, schimbat din fruntea filialei

140
Deputatul ALDE de Timiş Marian Cucşa a anunţat că a fost schimbat din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Timiş în şedinţa Biroului Politic Central care a avut loc miercuri, „fără a se ţine cont de votul celor 700 de delegaţi” care i-au încredinţat votul pentru această funcţie.

El susţine, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că prin „îngroparea” în partidul Pro România, ALDE va dispărea iar el a fost demis din funcţia de preşedinte de filială a unui partid „care nu va mai exista”.

„În cadrul şedinţei BPC al ALDE de ieri, am fost schimbat din funcţia de preşedinte al filialei ALDE Timiş fără a se ţine cont de votul celor peste 700 de delegaţi care au fost prezenţi la conferinţa de alegeri a ALDE Timiş, delegaţi care mi-au încredinţat votul pentru a fi preşedintele filialei Timiş. Cu toate acestea, vreau să le mulţumesc încă o dată pentru toată susţinerea şi să îi asigur atât pe colegii din Timiş, cât şi pe cei din toată ţara că voi lupta pentru stoparea abuzurilor din ALDE şi relansarea proiectului liberal ale cărui baze le-am pus în 2014”, arată Marian Cucşa, care este şi vicepreşedinte naţional al ALDE.

Deputatul afirmă că dezamăgirea sa şi a multora dintre colegii săi este că actuala conducere de la nivel central s-a dovedit a fi interesată „doar de binele personal, nicidecum de cel al construcţiei politice sau de bunul trai al românilor”, aşa cum ar fi fost firesc şi adaugă că „prin comportamentul laş şi ascunderea scrisorii prin care ALDE este înştiinţată că nu mai are voie să folosească denumirea şi sigla”, este foarte clar că cei din conducere au bine conturat „planul de distrugere a ALDE şi îngroparea în Pro România”.

„Practic, am fost demis din funcţia de preşedinte de filială a unui partid care nu va mai exista. Cu toate acestea, construcţia liberală are resurse şi energie să renască prin noi înşine”, încheie Marian Cucşa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.