12.2 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Teatrul Maghiar din Timișoara pregătește o coproducție internațională realizată cu fonduri europene

Tradițiile șvabilor dunăreni și a balurilor vor fi transpuse în dans contemporan prin proiectul UE „Someone from Home” („Cineva de acasă”) – implementat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara împreună cu Centrul Studențesc de Cultură Novi Sad (coordonator proiect), trupa de dans contemporan Silk Fluegge Linz și Centrul de Dans Derida Sofia. Premiera va avea loc în 27 iulie în Austria, iar apoi în 30 august la Timișoara.
Coproducția internațională a fost demarată la începutul anului 2019, fiind organizate repetiții și ateliere de dans la Timișoara, Linz, Sofia și Novi Sad – cele patru orașe implicate în proiect. Coregrafa Silke Grabinger din Linz provine dintr-o familie de șvabi plecați din Banat după al Doilea Război Mondial, iar proiectul a fost gândit ca o cercetare a originilor sale și a conceptului de identitate etnică.
Elementele dansurilor șvăbești se îmbină în spectacol cu folclorul românilor, sârbilor, maghiarilor și bulgarilor, dansatorii având libertatea de a propune elemente tradiționale binecunoscute. În paralel a fost realizat și un film documentar despre șvabi în contextul acestui proiect, regizat de Meinrad Hofer din Austria.
Spectacolele se vor ține în perioada următoare în toate țările care implementează proiectul, însă premiera absolută va fi în 27 iulie la Freistadt, Austria, în cadrul festivalului Sunnseitn. Din distribuția internațională fac parte: Mátyás Zsolt Imre și Simó Emese de la Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely” Timișoara, Dudas Gergely și Boglarka Heim din Linz, Aleksandar Jakovljević și Sonja Stojanović din Novi Sad, Peter Grudov, Isabel Mitkova și Simona Todorova din Sofia. Muzica original a fost compusă de Ivan Șhopov și Ljubomir Nikolić, iar costumele inspirate de portul popular au fost create de Elena Mazăre, Bianca Fladerer, Silke Grabinger și Michael Eidenberger.
Spectacolul din Timișoara va avea loc în 30 august 2019, în aer liber, cu muzică live și va permite interacțiunea cu publicul. Înainte de spectacol dansatorii implicați în proiect vor ține un atelier gratuit de valsuri.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Guvernul României s-a întrunit în premieră la Timișoara. Premierul Ciolacu a anunțat că bătrânii își vor primi pensiile mai repede

În premieră Guvernul României s-a întrunit în ședință la Timișoara. Urmează să fie semnate și discutate documente semnificative pentru municipiu, dar și pentru județul...

Timișoara are nevoie de o strategie concretă de brand pentru a se dezvolta

Timișoara are nevoie de o direcție în care să se dezvolte. Orașului îi lipsește un brand,consideră Ovidiu Șandor, dezvoltator local, în cadrul dezbaterii „Timișoara...

Citește și :