Tânăr de 25 de ani, căutat de două zile în râul Timiș. Intrase să se răcorească

438

Un tânăr de aproximativ 25 de ani este căutat de două zile de către pompierii militari din Timiș. Bărbatul a sărit în Bega duminică, să facă o baie, dar nu a mai ieșit, iar martorii spun că el consumase alcool.

Bărbatul dispărut era în stare de ebrietate, povestesc martorii, după ce a participat la ruga localității Ghiroda, de lângă Timișoara. Încălzit probabil și de aburii alcoolului, tânărul a decis să se răcorească în Bega.

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat spun că au fost chemați să intervină, duminică, în zona comunei Ghiroda, pentru a-l căuta pe un tânăr care a sărit în apă ca să facă o baie și nu a mai ieșit la suprafață.

La lăsarea întunericului s-a renunțat la căutări, dar pompierii militari au revenit luni dimineață cu forțe proaspete. Astfel, ei au trimis la fața locului doi ofițeri și 11 subofițeri cu patru bărci de salvare.

sursa: libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.