Tânăr de 19 ani, reţinut sub acuzaţia că a obligat o femeie să practice prostituţia

94

Procurorii DIICOT Braşov au reţinut un tânăr de 19 ani, acuzat de trafic de persoane şi lipsire de libertate în mod ilegal, după ce ar fi obligat o femeie să practice prostituţia.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în perioada 11 iulie – 3 august, inculpatul D. C. a racolat prin intermediul unei reţele de socializare o persoană de sex feminin, în vârstă de 21 de ani, prin folosirea metodei „Loverboy”, pe care a determinat-o să locuiască împreună cu el.

Ulterior, prin constrângere psihică şi fizică exercitată atât asupra sa, cât şi asupra copilului femeii, în vârstă de 2 ani şi 6 luni, inculpatul a obligat-o să practice prostituţia în diferite locaţii închiriate pe raza municipiului Bucureşti, beneficiind de sumele de bani obţinute de victimă în această modalitate (aproximativ 8.000 de lei).

De asemenea, s-a reţinut că femeia şi fiica sa minoră au fost cazate de inculpat într-o locaţie din municipiul Bucureşti, restricţionându-le acestora, prin supraveghere continuă şi insuflarea unei stări de temere, libertatea de mişcare.

Duminică, un judecător de la Tribunalul Braşov a dispus arestarea preventivă a tânărului pentru o perioadă de 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul BCCO Braşov şi IPJ Braşov. Sursa:AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.