Tâlhărie cu un pistol cu apă… vopsit. Cum au furat doi prieteni o sumă considerabilă de la păcănele

1393

O fată în vârstă de 20 de ani, angajată a unei săli de păcănele din comuna Cetate, judeţul Dolj, a fost tâlhărită de un prieten, cu un pistol cu apă, şi a ajuns în spatele gratiilor.

Totul s-a întâmplat, în urmă cu câteva zile, atunci când fata, angajată la o sală de jocuri din comuna Cetate, a pus la cale un plan, împreună cu un prieten, pentru a face rost de bani.

Astfel, prietenul fetei şi-a pus o cagulă pe cap, a luat un pistol cu apă pe care l-a vopsit negru şi a intrat în sala de jocuri.

Fata a jucat foarte bine rolul angajatei surprinse şi i-a dat tâlharului suma de 7.000 de lei, după care a urmat procedura: a apăsat butonul de panică, a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a plâns de frică.

În ciuda situaţiei şi a planului bine pus la punct, poliţiştii au descoperit că fata era mână în mână cu tâlharul şi că cei doi au împărţit banii.

„Casiera care a sesizat infracţiunea s-ar fi înţeles cu un tânăr de 20 de ani, din Cetate, să însceneze toată povestea şi să o prezinte poliţiei şi administratorului societăţii, pentru a beneficia de banii proveniţi din încasări. Cei doi ar fi stabilit, în prealabil, ca în seara de 21 ianuarie, la o anumită oră, tânărul să vină la sediul sălii de jocuri cu un pistol de jucărie şi cu faţa acoperită, iar casiera să pară speriată şi să îi dea acestuia suma de bani încasată, pe care ulterior să o împartă între ei”, se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.

Poliţiştii au reuşit să recupereze prejudiciul de aproximativ 7.000 de lei.

Cei doi tineri au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi inducerea în eroare a organelor judiciare, aceştia fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Dolj.

Ei vor fi prezentaţi instanţei, astăzi, cu propunere de arestare preventivă.

sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ