Sute de bănățeni au ajuns de urgență la spital, de Paști! Ce au pățit

1196

De Paşti, medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa au muncit la foc continuu! Aproape 350 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, doar în ultimele două zile. Cu ce fel de probleme s-au prezentat oamenii la spital a explicat, pentru radioresita.ro, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Adina Miloş.

„La spital au venit pacienţi cu patologie cronică, acutizaţi, cu probleme respiratorii şi digestive. În cazul în care aveţi probleme de sănătate sunaţi la 112 sau prezentaţi-vă la unitatea de primiri urgenţe din cadrul spitalului, unde echipa de medici este pregătită să facă faţă tuturor solicitărilor. Stocul de medicamente şi cel de materiale sanitare fiind suficient pentru acordarea primului ajutor. Ţinând cont că sărbătorile pascale nu s-au încheiat, sfatul nostru este să nu se facă excese în ceea ce priveşte alimentaţia şi băuturile alcoolice”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului Adina Miloş.

Preparatele de Paşte, combinate cu ţuică şi vin, urmate de cozonac şi prăjituri sunt o adevarată bombă calorică. Chiar şi pentru cei cu antrenament. Astfel, bucatele trebuie consumate pe gustate, cu o pauză de cel puţin trei ore între mese, ne reamintesc medicii nutritionişti.

Citește mai mult pe radioresita.ro

foto – arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.