Surpriza uriașă pe care au găsit-o polițiștii în căruciorul pentru copii

1243

Ieri, poliţiştii Secţiei 5 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că două persoane, respectiv un tânăr de 20 de ani și o minoră de 17 ani, au fost depistați de agenţii de pază a unei societăți comerciale, situată pe raza municipiului, în timp ce sustrăgeau bunuri.

Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au constatat că cei în cauză au fost depistați după ce au trecut de casa de marcat având disimulate într-un cărucior pentru copii un polizor unghiular si cinci polidiscuri diamantate, în valoare de aproape 3000 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat de polițiști, bunurile fiind restituite reprezentanților societății comerciale.

Extinzând cercetările, polițiștii au stabilit că, la data de 19 mai a.c., tânărul ar fi comis un alt furt din aceeași societate comercială, sustrăgând bunuri în valoare de 5600 de lei.

Pe numele acestora a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt, tânărul fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Timiș.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracţionale a bănuiților, precum și pentru recuperarea întregului prejudiciu cauzat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.