(Super)faza cu fotbalul

68

Fotbalul este (o știe toată lumea) un joc — probabil că e cel mai popular joc sportiv al ultimului secol din întreaga lume. Dar fotbalul este, în mai multe feluri, și text. De la text de bază, informativ, până la poeme, de la biografii și romane, până la text sofisticat (de reflecție pur și simplu filosofică). Faza cu fotbalul — traducere recentissimă în românește de Radu Parachivescu, în cocheta colecție „savoir vivre” de la atât de eleganta editură Baroque Books and Arts — este o specie (foarte rară pentru piața noastră editorială) de text sofisticat foarte înalt.

Autorul cărți nu e fitecine. Îl cheamă Simon Critchley și este profesor de filosofie la New School for Social Research din New York, după ce a predat la University of Cardiff, The University of Essex și la College International de Philosophie din Paris. Autor al unui număr impresionant de volume în domenii dintre cele mai diverse — istoria filosofiei, teoria politicii, religie, etică, estetică, lite­ratură, teatru, David Bowie, Hamlet și, nu în ultimul rând, fotbal —, singurul său cult este, după cum afirmă, cel pentru Liverpool Football Club.

Un filosof al fotbalului? Da, poate că da; deși formula aceasta este, pesemne, prea generală încât să spună mare lucru. Dar Simon Critchley este — iar cartea de față stă ca demonstrațue riguroasă pentru afirmația aceasta — mai ales cineva care știe în detaliu nu „cu mingea”, ci despre ce se întâmplă cu cei care fac direct jocul „cu mingea” sau cu ceea ce se întâmplă — realmente fabulos, căci e una dintre marile industrii ale sportului — în jurul celor care au de-a face în mod direct „cu mingea”.

Iată și o modalitate — dintre multe posibile — prin care se poate intra în acest volum. Să spunem, așa cum a făcut-o cândva, și a fost consemnat ca atare, Constantin Noica, așadar, spunem că ne interesează ideea de „fotbalitate”. Ei bine, iată cum poate fi descompusă această idee (atât de generoasă, în fond): socialism și fotbal (demonstrația lui Simon Critchley poate fi contracarată — bunăoară, de ce nu „creștin-democrație și fotbal”? — dar, de dragul acestei liste adorabile de idei care susțin ideea mare nu insist); mingea și conștiința de sine a mingii; de-subiectivizarea fotbalului: fotbal-teorie și praxis; istoricitatea fotbalului; fotbalul — repetare fără origine; fotbalul — despre stupizenie, dar și despre inteligență. Și mai sunt! Găsiți — găsim (căci eu însumi am fost și voi mai fi un cititor febril al paginlor ei) în carte mulți dintre „greucenii” (fie fotbaliști, fie antrenori) care au legătură cu acest sport magnific; îi găsim însă în contexte de interpretare dintre cele mai neobișnuite. Și, de fapt, cu atât mai provocatoare.

Apropo de ce este fotbalul (cu siguranță mult mai mult decât jocul care îl intriga, bunăoară, pe un J.P. Sarte — încît să spună că „jocul de fotbal se complică mult prin apariția echipei adverse” — sau pe Nichita Stănescu — cel care a spus fix așa: „cine moare din cauza unui meci de fotbal nu merită altă moarte”), iată ce ne spune (și la ce ne îndeamnă , totodată, să reflectăm) Radu Paraschivescu, traducătorul cărții, dar el însuși un foarte rafinat cunoscător și gânditor al fotbalului: „Fotbalul e, printre altele, sportul care a iscat un război. În America Latină, dar război. Între El Salvador şi Honduras, dar… război. Iată doar un motiv ca să-l iei în serios. Cum făcea Heidegger, fie-i Dasein-ul binecuvântat, care ţinea un televizor ascuns în biroul din Freiburg-im-Breisgau, ca să vadă pe furiş meciurile lui Beckenbauer. Sau Sartre, care a avut nevoie de el ca să-şi articuleze filosofia. Sau Merleau Ponty, care l-a folosit ca să explice structura comportamentului”. Mai mult decât atât: în câteva săptămâni va începe un nou Campionat Mondial de Fotbal. Se va desfășura în Rusia. Da, în Rusia unui Putin care nu are multe relații de-a dreptul belicioase cu Occidentul — un motiv în plus să luăm foarte în serios acest uluitor sport și fenomen social (deci, și cultural).

Cristian PĂTRĂȘCONIU

LĂSAȚI UN MESAJ