5.1 C
Timișoara
vineri 13 februarie 2026

Suntem pe buza prăpastiei! În Timiș avem deficit de medici la fiecare spital

O radiografie a sistemului de Sănătate din România arată că nu exista județ în care să nu fie posturi libere pentru medici. Unele sunt scoase la concurs chiar și a treia oară, altele sunt acoperite de medicii rămași prin ture prelungite. Timișul nu face nici el excepție de la regulă. Fiecare spital din județ are posturi libere atât pentru medici cât și pentru personalul cu studii medii. Ne confruntăm cu situația că la spitalul din Lugoj, de exemplu, să se organizeze concurs pentru ocuparea unor posturi de medici și să nu se prezinte niciun doritor.

Mirajul muncii în străinătate a acaparat un sistem care oricum nu era sănătos. Și chiar dacă văd dezastrul, autoritățile nu cunosc metodele și nu au pârghiile necesare prin care să oprească exodul medicilor. O recunoaște chiar ministrul Sănătatii, Vlad Voiculescu: „Este o hemoragie de medici, dincolo de orice altceva, vom avea o problemă masivă cu exodul medicilor. În niciun sector omul nu este la fel de important precum este în Medicină. Sunt orașe în care specialități întregi nu sunt reprezentate, pur și simplu nu au medici”.

Datele oficiale arată că pe harta României este greu sa găsești în prezent un spital cu toate posturile ocupate. Chiar ministrul Sănătății anunță că în București sunt 6.700 de posturi vacante, în Ialomțta 44% din posturile din sistemul de Sănătate sunt neocupate, în Călărași – 42%, în Tulcea – 40%. În total, aproximativ 13.000 de medici lipsă, o cifră echivalentă cu cea a cadrelor medicale plecate să muncească în străinătate.

Sursa: hotnews.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Viitorul serviciilor medicale nu poate fi conceput fără inteligența artificială / FOTO-VIDEO

Asociația Femeilor Antreprenor din România (AFAR), inițiator al evenimentului, în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, a organizat vineri, 13 februarie...

Distracție pentru cei mici și surprize de Ziua Îndrăgostiților, la Iulius Town

În Iulius Town au loc mai multe surprize pentru întreaga familie, în acest weekend. De Ziua Îndrăgostiților, te așteaptă surprize: baloane în formă...

Citește și :